vineri, 15 ianuarie 2010

Fata cu umbrela









Cateva minute.. Doar cateva minute dura, pana cand zambetul gingas ii disparu de pe fata. Ochii mohorati se ascunsera dupa gene. Vuietul vantului, acum, se auzea cu si mai mare intensitate.
Fiecare pas pe zapada ii rascolea si mai tare nelinistea. Peste tot era pustiu.. nici un picior de om nu vedeai pe strazile intunecate.
Vroia sa opreasca in statia de autobuz, cu speranta ca poate asa isi va mai relaxa putin picioarele incordate, insa era prea frig.. si nu facea decat sa inghete si mai mult.
Gerul ii uscasera buzele. Acum nici macar strugurelul nu o mai putea ajuta. Oftand, isi cufunda buzele in spatele esarfei.
Pentru un moment, inchise ochii. Linistea era atat de profunda, incat aveai impresia ca esti doar tu in lumea aceasta, doar tu.. si vantul.
Isi amintise de vara trecuta, cand se trezea cu roua diminetii pe fata, cand lanurile de grau o imbratisau cu atata ardoare, cand astepta sub cires ore in sir baiatul din vecini, cand lumea nu i se parea atat de amara. O lacrima i se strecura printre gene.
Un fosnet o trezi din starea de euforie. Privirea ii alerga in toate partile. Rase..

" - Pff.. ca sa vezi.. era doar o punga. Cat de absurda pot fi.. "

Ajunse in fata blocului. Privi in sus.. Parca nu i se mai parea atat de familiar locul unde odata isi cauta cu disperare cheile, pentru a nu pierde nici un episod din "Tanar si nelinistit". Acum i se pare o tampenie..
Privi spre buzunar. Simti nevoia sa-si miste mana, insa.. ea nu i se supuse.
Fetita de la parter ajunse langa ea. Nici nu o observase.. Isi cauta cheile, pana cand scoase un sunet ciudat. Aha, deci isi uitase cheile la scoala. Tipic..
I se facuse mila de ea. Deschise usa. Fetita ii multumi zambind. Ea.. nu raspunse..
Urca scarile. Ajunse in fata usii. Sentimentul de singuratate se dubla. Nu o astepta nimeni acasa, nu s-a bucurat nimeni cand a ajuns.. doar un gol apasator.. poate prea mult gol.
Se baga in patul gol, rece si mult prea mare pentru o singura persoana; se uita la pozele lor; imbratisa perna pe care odata au stat amandoi.. si incerca sa viseze.. doar asta i-a mai ramas.
Se intreba ranjing..

" - Oare lui ii mai pasa cat de cat de mine, se mai intreaba oare ce face acea fata cu umbrela? Cum imi merge? Nu cred.. altfel ar fi dat un telefon.. sau macar mi-ar fi raspuns la numeroasele mesaje pe care i le-am trimis.. "

Trecusera aproape 10 luni de cand totul s-a sfarsit, de cand visele au devenit cosmaruri si cu toate acestea nu reuseste nici acum sa se obisnuiasca cu absenta lui, cu faptul ca nu ii mai apartinea.
Si ce era mai ciudat.. inca avea impresia ca ii apartinea lui.
Prietenii, familia, toti i-au spus ca timpul le va vindeca pe toate.. Dar ei i se parea ca merge invers. Cu cat trece mai mult timp.. cu atat se adancea mai mult in prapastie.
Atat de mult l-a iubit.. si inca il mai iubeste, cu toate ca uraste faptul ca a lasat-o singura, ca a uitat tot, ca a lasat-o si si-a vazut de viata lui alaturi de alte persoane.. ca si-a creat o alta viata din care ea nu mai face parte..

"Asa este mai bine pentru amandoi. Vei vedea!".. au fost ultimele lui cuvinte..
Lumina se stinse.. Linistea reaparu..




Printre flori....Alexandrina Hristov
Asculta mai multe audio Muzica

5 comentarii:

Beatrice spunea...

Absolut minunat!bv..as mai vrea sa citesc astfel de''intamplari''..sunt sigura ca pe undeva,''aruncate''cu mare grija,se afla teancuri,sau macar vreao 2 caiete cu povesti,basme,povestiri,poate compuneri,sau simple intamplari scrise cu lacrimi,zambet..ardoare de a pune pixul,creionul sau stiloul pe foaie...

Isa spunea...

"Asa este mai bine pentru amandoi"; de parca stie el ce'i mai bine pentru tine, de parca stie el ce vrei tu.
Timpul nu vindeca nimic, acopera, cicatrizeaza, cel mult, da' cand se'ntampla sa'ti bata prin memorie ceva legat de el, se redeschide.
Da' asta e!Inca o rana'n plus, nu?Ce mai conteaza, pe langa multe altele?!

Molly-R spunea...

Beatrice, daca ai sti cata dreptate ai.. ;))

Si MusicInfusion, atunci cand ai prieteni pe care te poti bata la orice nevoie, care te fac sa razi zi de zi.. acea rana, as putea spune, ca dispare definitiv.

Isa spunea...

Stiu, la urma urmei, prietenii's cei carora le datorez existenta mea.Le datorez faptul ca inca rezist, chiar de catargul mi-e rupt.Ei sunt reperele mele, uscatul meu dupa o vesnicie de ape.

Molly-R spunea...

Le ai cu metaforele. ;))