Privesc ceasul cu nerabdare. Parca se grabeste sa ajunga undeva. Este ca o numaratoare inversa. Dar ce se va intampla cand va ajunge la 3, 2, 1, 0..? E un ritm sadic care nu se schimba niciodata. Nu exista nici o nota discordanta. Si la cele mai mari suferinte se arata indiferent.
Ma pun in pat, inchid ochii si incep sa visez...
O lumina patrunde usor printre draperiile grele din salon. Deodata, sunete armonioase rasuna in intreaga casa. In salon, o tanara isi plimba degetele pe claviatura pianului vechi. Cu pasi greoi, bunica coboara scara. Se opreste o clipa in usa.
" - Iar canta Iulia la pian. Ce frumos suna! De n-ar fi fost.. oh.. blestematul acela de accident.. Cum ii mai joaca degetele.. Draga bunicii."
Si o lacrima fierbinte se scurge pe obrazul brazdat de greutatile vietii. Dar batrana isi sterge repede lacrimile.
" - Daca m-ar putea vedea Iulia, s-ar intrista. Eu, o bratrana, sa plang, pe cand ea lupta contra tuturor obstacolelor si a continuat sa cante, desi.. Nu! Trebuie sa fiu sprijin pentru ea, acum ca parintii nu mai sunt. "
Ziua se scurse incet. Acum in salon domnea o lumina blajina. Iulia cobora scarile incet. Tinand strans bratul bunicii iese pe usa mare de mahon. Ajunge la teatru. Intra. E multa lume in sala. Nu o vede, dar o aude. Iata ca a venit si randul ei. Strangand tare mana bunicii, intra pe scena. Se aseaza in fata pianului, vechiul ei prieten. Acum e o liniste deplina. Parca aude clapele tremurand. Degetele-i subtiri incep sa alerge pe clapele fine, iar linistea salii e sparta de sunetul melodios al pianului..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu