Sonnenuntergang V

In salonul spitalului, tacerea era deplina. Inchise ochii pentru o clipa; simti o mangaiere rece pe umerii goi. Era doctorul.
Nu aducea vesti prea bune.. Vlad suferea de un caz grav de lipotimie.

Nu parea a fi bolnav seara trecuta. Oare era din cauza sentimentelor fata de acel ceva, pe care incerca atat de mult sa-l uite? Era din cauza ei? Era din cauza a ceea ce-i spusese ea? Era nedumerita..

Simtea cum respiratia i se incalzea, devenea tot mai fierbinte. Atinse cu degetele geamul; ii era frica sa se miste, respira tot mai des, mai fierbinte.
Isi lipi fruntea de geam, privi prin sticla umeda. Afara.. timpul statea pe loc.

Se zbatea intre dorinta si ratiune, intre speranta de lumina si certitudinea de intuneric. Inchise ochii. Ii era teama sa-i deschida, ii era teama de ceea ce ar putea vedea, de ceea ce ar putea simti, de prorpia ei decizie.

Deschise fereastra. Vantul ii imprastie parul, ii soptea cuvinte indescifrabile, cuvinte nerostite, cuvinte care s-au pierdut atunci cand l-a intalnit pe el, cand a privit-o pentru prima data, cand a intrebat-o daca are nevoie de cineva pe al carui umar sa planga..

Se intoarse langa pat. Vlad nu se mai trezea. Era mort? Nu credea.. Nu avea cum. Era imposibil.
O mana destul de rece o cuprinse pe a ei. Se trezise. In sfarsit se trezise.. O bucurie mai mica sau mai mare o invalui.

M: Esti mai bine?
V: Cred..
M: Am aflat de boala ta. De ce nu mi-ai spus mai devreme?
V: Nu merita sa te ingrijorez.. Si.. vreau sa-ti spun si eu ceva..
M: Spune.
V: Maria?
M: Da?
V: Eu..

Va urma..