Sonnenuntergang II

Se cunosteau de vara trecuta. Se intalnisera, intamplator, pe plaja..

Ea.. plangea. Tocmai se certase cu prietenul ei.

El.. avea mult prea multe probleme. Incerca doar sa evadeze din acel cosmar.

Probabil ca soarta i-a facut sa se intalneasca, in acea noapte linistita, in acea noapte in care luna parca era mult mai aproape de ei, in acea noapte in care a inceput povestea lor de dragoste.

V: Ce ti s-a intamplat?

(Scoase cateva cuvinte, cu vocea prabusita)

M: Nimic.. Te rog, lasa-ma.

V: Nu te pot lasa in starea asta. Mi se rupe inima cand te vad.

M: Nu e nimic serios. Te rog, am nevoie de liniste..

V: Sau poate ca ai nevoie doar de cineva pe al carui umar sa poti plange, sa te poti descarca.

M: ...

V: Nu am nimic de facut. Nici eu nu sunt chiar in cea mai buna stare..

M: Ce-ai patit?

V: Nimic. Poate ca sunt prea naiv si tocmai de asta mereu gresesc. Sau poate ca sunt prea prost..

M: Prost nu ai cum sa fii.

V: De unde stii? Ma cunosti abia de 3 minute..

M: Privirea ta.

V: Ce este cu privirea mea.. ?

M: Este altfel. Este mai calda.. Imi place.

(Ea zambeste. Vlad rade..)

V: Stupid..

M: Nu. Nu este deloc.. De ce crezi asta? Doar se spune ca ochii sunt oglinda sufletului.

V: Nu neaparat.. Lasa-ma pe mine. Tu esti bine ?

M: Nu..

(Se intoarse spre mare)

V: Si mai exact, ce cauta o fata atat de frumoasa ca tine, singura, la ora asta atat de tarzie?

(O priveste profund)

M: Isi cauta gandurile.. Se gandeste daca sa se ucida in imbratisarile valurilor, sau doar.. asteapta sa se termine odata cosmarul, sa poata zambi din nou..

(O lacrima i se scurse pe obraz.. Vlad i-o sterse. Privirile li se intalnira in sfarsit. Ea avea niste ochi superbi; albastri ca cerul din luna Mai.)

V: Doamne Dumnezeule. Cat de sublim!

M: Ce este? Ce s-a intamplat.. ?

(Un zambet de mult pierdut i se schita pe chip) 

Va urma..