A fi modern e un risc, a fi clasic e o comoditate. Uneori cred, alteori nu, că cei ce se tem de ceea ce speră, şi speră ştiind că se tem. Rabdarea este arta de a spera. Aceasta pasiune imblanzita este amara, dar rodul sau este dulce.
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
Ce mi-as fi dorit sa-i mangai obrajii moi cu privirea. Sa-i sarut buzele indurerate, sa-i simt respiratia incendiara cum imi invaluie si-mi face sa tresalte pieptul, sa-i soptesc la ureche cat de mult il urasc pentru ca m-a lasat prada jivinelor , sa-i strivesc inima si sa-l las fara suflare cateva secunde, sa-i las lacrimile sa curga fara incetare.. si sa-i spun rece "Adio", fara macar sa privesc in urma.
Nu am putut. Am fost prea lasa; privirile lui dezgustator de seducatoare imi dezgoleau trupul dureros de incet, intr-un ritm cat se poate de tacut. Impietrisem. Fiecare farama de ratiune-mi disparea intr-un abis. Ma juca pe degete, de ce nu mi-am putut da seama?
As fi vrut sa tip, sa fug spre el si sa-i zgarii chipul. Sa simta macar pentru o clipa cum e sa te doara, pentru ca pe mine m-a durut.. Sa-i rup mainile in mii de bucatele si sa-l vad stand in genunchi, implorandu-ma sa-l crut. Dupa care, cu sufletul sfasiat, sa il ridic si sa-i promit ca totul va fi bine.
Si toate astea pentru ce? Pentru ca l-am iubit..
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Imi place mult cum scrii! Nu te cunosc, din intamplare am ajuns aici , dar e super! Trebuie sa scrii o carte, ceva, orice!
:)) mulţumesc >:d<
:)) mulţumesc >:d<
de ce nu mai scrii?
Trimiteți un comentariu